Corpodean, Savaniu și Lică vor fi duși la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă!

Corpodean, Savaniu și Lică vor fi duși la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă!
  • Publicat:
  • Actualizat:




Marcel Savaniu se alătură și el lui Cornel Penescu și lui Gheorghe Constantin în arestul Poliției!


Asistentul a fost chemat de DNA pentru o nouă serie de audieri, iar, cu puțin înainte de a ieși, o dubă a fost trasă în fața sediului instituției, semn clar de arestare. După trei ore de audieri, Savaniu a fost băgat în dubă și dus direct la arest!

`Fluierașul` a apucat să spună, în drum spre mașina poliției: "Nu sunt vinovat de nimic!"

Trecutul arbitrului este destul de tulbur. În 1997 – 1998 el a fost suspendat 8 etape, după un meci Steaua – Ceahlăul. A revenit la finalul acelui sezon și a condus, la centru partida FCM Bacău – Rapid. Atunci, nu a acordat două penalty-uri pentru giuleșteni, care, în cele din urmă au pierdut titlul.

Savaniu este acuzat de luare de mită, el fiind suspectat că a primit bani de la Penescu pentru a facilita victoria echipei FC Argeș.

Arbitrul Sorin Corpodean a fost reținut și el, miercuri, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupție, după ce a fost audiat timp de câteva ore, la DNA Pitești, în dosarul privind corupția din arbitraj, în care sunt arestate patru persoane, între care Cornel Penescu și Gheorghe Constantin.

Sorin Corpodean a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită.

El a fost scos din sediul DNA cu cătușe la mâini și a fost băgat într-o dubă a Poliției, fiind dus în arestul Poliției Județene Argeș.

Update

22:00: Vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, și arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean vor fi duși, joi dimineață, începând cu ora 8.00, la Tribunalul Argeș, unde magistrații vor judeca propunerea procurorilor DNA Pitești de arestare preventivă a celor trei.

Potrivit reprezentanților Tribunalului Argeș, totodată, joi se va judeca și cererea de eliberare sub control judiciar a lui Liviu Făcăleață, directorul general al societății Pic din Pitești, urmând ca vineri aceeași instanță să judece o cerere similară pentru Cornel Penescu, finanțatorul FC Argeș.

16:00: Arbitrul Aurelian Bogaciu a ieșit, miercuri după-amiază, de la DNA Pitești, și a părăsit municipiul, împreună cu soția sa și cu avocatul lui, îndreptându-se spre București, după ce, în cursul acestei zile, a fost audiat în două rânduri de către procurori.

Aurelian Bogaciu a ajuns la DNA Pitești, pentru a doua oară, în jurul orei 15.30, împreună cu soția sa, care este însărcinată, și cu avocatul său Florin Doran. La intrarea la audieri, Bogaciu nu a făcut nicio declarație. Arbitrul a ieșit de la audieri după aproximativ o jumătate de oră, alături de soția sa, care plângea.

 

15:55  Vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupție, după ce a fost audiat timp de câteva ore, la DNA Pitești, în dosarul privind corupția din arbitraj.

Marcel Lică a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită.

Lică a fost scos cu cătușe din sediul DNA și dus, cu o dubă, în arestul Poliției Argeș.

15:15 Arbitrul Aurelian Bogaciu s-a prezentat din nou, în această după-amiază, la DNA Pitești, după ce cu aproximativ patru ore în urmă fusese audiat de către procurorii anticorupție în dosarul de corupție din arbitraj și părăsise sediul DNA

Ora 15:00 Procurorii DNA au decis în urmă cu doar câteva minute ca și Sorin Corpodean să fie reținut pentru 24 de ore.

Ora 14:15 Marcel Lică a sosit la sediul DNA Pitești. Sorin Corpodean este audiat în continuare de procurori.

Ora 14:00 Aurelian Bogaciu a declarat, în exclusivitate pentru www.sport.ro "Nu mai vreau să comentez nimic. Așa am luat eu hotărârea cu avocații până la clarificarea situației. Asta nu știu dacă va fi mai devreme sau mai târziu. M-am săturat să se scrie tot felul de lucruri despre mine"

 Ora 12:30 Arbitrul Tiberiu Lajos a ieșit din sediul DNA Pitești și a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor

Ora 12:05 Sorin Corpodean a intrat în sediul DNA Pitești, însoțit de avocatul său! La intrarea la audieri, Corpodean a spus sec: "Sunt din nou la DNA".

Ora 11:00  Arbitrul Aurelian Bogaciu a ieșit de la DNA Pitești, în jurul orei 11.00, după aproape două ore de audieri, apărătorul său, Florin Doran, declarând că speră ca ancheta să se desfășoare "pe bază de probe, și nu în raport cu un fenomen care tinde să devină un spectacol".



 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×